Poșta Română a trecut pe profit, după cinci ani de pierderi

Poșta Română a trecut pe profit, după cinci ani de pierderi
Publicat: 17/06/2015, 20:30

De asemenea, compania a anunțat că a încheiat anul 2014 cu un profit net de 22,8 milioane de lei (5 milioane de euro), după cinci ani de pierderi.

Veniturilor totale înregistrate în perioada ianuarie – aprilie 2015 se ridică la 391 de milioane de lei, în creștere cu 11,7 milioane de lei față de perioada similară a anului trecut. Cheltuielile au crescut cu 16,7 milioane de lei, ca urmare a majorării salariale implementate la finalul lui 2014. Cu toate acestea, menținerea cheltuielilor (371 de milioane de lei) sub nivelul veniturilor a făcut posibilă obținerea unui profit brut de 19,5 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Poștei Române.

„Păstrarea constantă a veniturilor din serviciile poștale clasice continuă să fie o provocare, însă intrarea Poștei Române în competiția proiectelor mari, strategice, s-a dovedit a fi o decizie profitabilă. Astfel, în timp ce veniturile din poșta de scrisori sau din vânzările de mărfuri continuă trendul descendent, încheierea unor contracte cu operatori din zona transferului de bani sau cel de distribuție a cardurilor de sănătate au adus încasări importante. În perioada următoare, dorim să intensificăm legăturile comerciale cu actori mari din zona de retail sau banking și să ne întărim poziția pe segmentul de e-commerce și de asigurări”, a declarat Alexandru Petrescu, directorul general al Poștei Române.

Adunarea Generală a Acționarilor Poșta Română a aprobat, la sfârșitul lunii mai, execuția bugetului de venituri și cheltuieli aferent anului 2014, precum și situațiile financiare ale companiei și repartizarea profitului net pentru anul trecut. Astfel, operatorul național de servicii poștale înregistra, la 31 decembrie 2014, o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei și un profit net de 22,8 milioane de lei. După stabilirea provizioanelor, suma de 22,6 milioane de lei rămasă din profitul net va acoperi pierderea contabilă din anii precedenți.

Poșta Română este o companie națională înființată conform Legii 31/1990. Poșta Română a contribuit, în 2014, cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condițiile disponibilizărilor operate în anii trecuți și care au redus contribuțiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
S-a 'combinat' în Nuba! N-a uitat mișcările senzuale de la 'Surprize, surprize' și a lovit...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Cuplu-bombă! Fostul a trădat-o cu Ramona Olaru, iar actualul și-a părăsit iubita
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Dragoş, un tânăr tătic de 23 de ani, a murit înecat în Lacul Snagov. A...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
România a fost lovită de un cutremur azi-noapte! Unde s-a resimțit seismul și ce magnitudine...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
A DISPĂRUT comoara României. Totul a ajuns la STRĂINI
Roxana Vancea, fosta asistentă de la „Neatza”, revine în televiziune
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Sărbătoare mare în familia Ancăi Țurcașiu! Vedeta a devenit bunică: ”Sunt cea mai fericită de...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Oamenii de știință încearcă să afle care este forma Universului
×